miercuri, 6 iulie 2011

România Jună. Noi suntem România Jună !


Liga Studenților Români din Străinătate vă invită la evenimentul România Jună, organizat sub înaltul patronaj al Băncii Naţionale a României și în parteneriat cu organizaţiile studenţeşti și de tineret din țară (www.romania-juna.eu). Pentru că România Jună este în primul rând România NOASTRĂ.

România Jună (http://www.romania-juna.eu/eveniment/despre/) este un prim pas important al generației noastre pentru asumarea construcției propriului viitor. Inevitabil, Româna de mâine ne aparține nouă, tinerilor. Este momentul să ne întrebăm: Ce fel de țară vom lăsa celor care vin în urma noastră? Cum putem să conștientizăm responsabilitatea pe care o avem? Care este datoria generației noastre pe scena istoriei României și ce vom face pentru a o duce până la capăt?

Astfel, obiectivul principal este definirea unei noi viziuni pentru România de mâine, propusă și asumată de tinerii români. Totodată, România Jună marchează 140 de ani de la Marea Serbare de la Putna şi Primul Congres al Studenţilor Români de Pretutindeni (15 august 1871). La acea vreme, tot într-un moment de cumpănă pentru țară, personalități ca Mihai Eminescu, Ioan Slavici și Ciprian Porumbescu au unit generația lor în jurul acelorași valori și idealuri. A urmat cea mai luminoasă perioadă din istoria României. E timpul să-i cinstim și să le urmăm exemplul! (http://www.romania-juna.eu/eveniment/4-putna-1871/)

După 140 de ani avem nevoie de un nou moment Putna 1871! Evenimentul România Jună se va desfășura între 12-15 august 2011 și are mai multe componente principale: Forumul România Jună, Pelerinajul la Mănăstirea Putna, și concursurile cu premii Pitch 4 Romania și Discursul A.D. Xenopol.

Forumul România Jună (http://www.romania-juna.eu/participare/forum/). Forumul (București, 12 – 14 august) va avea loc la Institutul Bancar Român, sub înaltul patronaj al Băncii Naţionale a României. Va reuni specialişti români pe 11 grupuri de expertiză (GEs): cultură, democrație și justiție, economie, educație, energie și mediu, identitate națională, relații internaționale, sănătate, solidaritate socială, tehnologie și antreprenoriat, transporturi și infrastructură. Dacă ai un cuvânt de spus, dacă ești un tânăr expert sub 35 de ani și îți dorești să contribui la conturarea unei noi viziuni pentru România, te invităm să te înscrii la Forum completând formularul disponibil online şi trimiţând CV-ul tău la adresa romania-juna@lsrs.ro. Perioada de înscriere este 1 – 31 iulie a.c. Atenție – sistemul este de "rolling admissions" – pe lângă competențe și realizări, contează să te înscrii cât mai din timp. Un juriu restrâns va evalua aplicația ta și apoi te vom anunța în cel mai scurt timp dacă ai fost acceptat pentru unul dintre cele 11 GEs. Mesele și cazarea la București sunt asigurate de organizatori pentru perioada 11-15 august a.c.

Pelerinaj la Mănăstirea Putna (http://www.romania-juna.eu/participare/pelerinaj-putna/). Toţi tinerii români din ţară şi străinătate sunt invitaţi să se alăture pe
15 august pelerinajului către Mănăstirea Putna. 
Dacă poți fi alături de noi, te rugăm să completezi formularul online de participare! La Putna vor fi prezentate concluziile Forumului, se vor depune coroane de flori şi se vor aniversa aşa cum se cuvine 140 de ani de la Marea Serbare de la Putna și de la Primul Congres Studențesc Român. Evenimentul va include și o masă câmpenească organizată la Mănăstire, așa cum a fost și în 1871. Participanții sunt încurajați să se intereseze pe cont propriu în legătură cu posibilitățile de transport și cazare. Opțiunile sunt limitate. Organizatorii vor pune la dispoziție câteva autocare cu plecare din Rădăuți pe 15 august, dis de dimineață, dar contăm pe fiecare tânăr care vine că poate să se descurce și pe cont propriu! Și să nu uităm că acum 140 de ani transportul spre Putna și “cazarea” erau mult, mult mai dificile. Și totuși 3.000 de tineri din întreaga țară au răspuns prezent. Pe 15 august 2011, TU ce vei face?

Pitch 4 România (http://www.romania-juna.eu/participare/pitch-4-romania/). Pentru pregătirea Forumului România Jună, organizatorii solicită contribuțiile tuturor tinerilor care doresc să îşi prezinte viziunea pentru România de mâine. Astfel, ești invitat să participi la concursul online Pitch 4 Romania postând o prezentare (video sau text) pe pagina de Facebook a LSRS România. Cele mai apreciate postări (după numărul de "likes"/voturi) vor fi premiate - spune-le și prietenilor tăi! Concursul este deschis în perioada 1 iulie – 1 august 2011.

Concursul A.D. Xenopol (http://www.romania-juna.eu/participare/concurs-ad-xenopol/). Cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la Marea Serbare de la Putna şi Primul Congres al Studenţilor Români de Pretutindeni, LSRS lansează concursul de discursuri „A.D. Xenopol”. Cel mai bun discurs va fi susţinut în cadrul evenimentului România Jună în fața tuturor celor prezenți şi va fi premiat. Cei interesaţi sunt invitaţi să îşi trimită discursul pe tema „Construirea unei viziuni sustenabile pentru România: incursiune în trecut, prezent şi viitor” la adresa xenopol@lsrs.ro până la data de 1 august 2011.

Îți mulțumim pentru citirea acestui lung dar important mesaj. Sperăm că vei fi alături de noi la București și la Putna între 12-15 august
2011. Între timp, te rugăm să ne dai o mână de ajutor! Distribuie acest mesaj către toți prietenii tăi, prin email, Facebook, Twitter, LinkedIn etc. Dă "like" și "share" la www.romania-juna.eu. Să arătăm că și generația noastră este capabilă să-și cinstească trecutul, să conștientizeze prezentul și să-și asume viitorul! Dacă nu noi, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când?

Dacă suntem uniți, putem face orice! Dacă voi fi dezbinați, nu vom putea face nimic!